1942-1944. Bombardamente anglo-americane asupra României

          După ce S.U.A. au declarant război României (5 iunie 1942), ca răspuns la declarația de război primită din partea României (12 decembrie 1941), aviația anglo-americană a executat (în 1942, 1943 și, mai ales în 1944) mai multe raiduri aeriene de bombardament asupra teritoriului românesc, alături de bombe, care au produs mari pagube materiale și umane, fiind aruncate (în vara anului 1944) și manifeste prin care se îndemna la capitulare necondiționată și la ieșirea țării din războiul dus alături de Axă.

          Raidul din 12 iunie 1942. Primul raid aerian a fost executat la 12 iunie 1942, de către ,,Detașamentul Halpro” (13 bombardiere ,,Consolidated B‑24 Libertador”), comandat de colonelul Harry A. Halverson, ale cărui aviaone au decolat de pe aerodromul Şcolii militare britanice de antrenament de la marginea localităţii egiptene Fayd, din apropierea canalului Suez. Acțiunea a constituit, în același timp, și primul raid american asupra Europei, prima utilizare a bombardierului ,,Consolidated B‑24 Libertador”, ,,botezul focului” pentru echipajele americane. Datorită numărului mic de avioane și a distanței mari de parcurs, raidul a fost trecut sub tăcere de oficialitățile americane. La rândul lor, autoritățile germane și române, nefiind interesate să se afle că aviația americană era în măsură să execute  bombardamente asupra unor obiective din Europa, nu au consemnat evenimentul în comunicatele oficiale de război.

Avioanele inamice au survolat spatiul Munteniei și Dobrogei, lansând bombe la Constanța, Medgidia, Țăndărei, Dragalina, Colibași, Bolintin Deal, Vărăști (Ilfov), Berceni (Prahova), Ploiești, Teișani (Văleni de Munte), Buzău, Pogoanele, Cioflinceni. Aviația română și germană a intervenit în zonele București, Ploiești, Mizil și Constanța, doborând  două avioanne (unul la Brăila, altul între Mizil și Urziceni), iar artileria antiaerină la Constanța, Sulina, Tulcea, Cernavodă, Fetești, Buzău, Ploiești și București. În zona Capitalei au încercat să pătrudă două avioane inamice însă au renunțat în fața tirului artileriei antiaeriene (135 de lovituri, trase de 8 baterii). Deasupra orașului Ploiești au zburat trei avioane. Acționând izolat și pe un spațiu foarte mare, avioanele inamice nu au produs pagube de luat în seamă.

         Raidul din 1 august 1943. Al doilea raid american, de această dată mai eficient, s‑a produs la 1 august 1943, între orele 13.08-16.00, sub denumirea de cod ,,Tidal Wave” (Valul nimicitor). Pregătit cu minuțiozitate, atacul aerian a fost executat cu 177 bombardiere ,,Consolidates B‑24 Libertador”, din Armata 9 aeriană a SUA, care au parcurs itinerariul de la Bengazi (Libia) până la Ploiești (3 700 km), într‑un singur zbor, atacând la mică înălțime (până la 150 m), în formațiuni mici (10 ‑ 18 avioane) orașul Ploiești și zona înconjurătoare. Ineditul operației aeriene, itineratiul și distanța mare care trebuia parcursă (prin spațiul controlat de inamic), cantitatea mare de armament, bombe, benzină și alte materiale transportate, precum și alți factori au făcut ca misiunea primită de echipajele celor cinci grupuri de aviație (Liberandos, Circul Ambulant, Pyramiderii, Biletele negre și Scorpionii) să fie de sacrificiu. La aceasta s-au adăugat semnalarea formațiilor de avioane de către posturile de pândă germane la 100 km sud-vest de Sofia, pierderea navigatorului-șef și a adjunctului acestuia (în urma prăbușiri avioanelor în care se aflau), unele greșeli de concepție și execuție a deplasării (distanțarea grupurilor Liberados și Circul ambulat de restul formației,  greșirea de către acestea a traseului spre Ploiești etc.), reacția artileriei antiaeriene și a aviației române și germane etc.

Ajunse în zona Ploiești, bombardierele americane au aruncat (după datele oferite de Subsecretariatul de Stat al Aerului) 520 bombe explozive de 225 și 450 kg (58 nu au explodat) și 4 343 bombe incendiare de 1 kg (1 195 nu au explodat).   Deși s-au produs pagube însemnate rafinăriilor din Valea Prahovei (45% din capactatea de distilare și 40% din cea de cracare), distrugându-se parțial 6 rafinării, producția de benzină nu a fost afectată în mod hotărâtor. Pierderile materiale au fost reduse datorită zidurilor de protecție, batalurilor de apă și altor mijloace de protectie.

 Alarmată, înainte de pătrunderea bombardierelor americane pe teritoriul national, aviația de vânătoare română (31 avioane) și germană (26 avioane) a decolat la ora 13.18, ridicându-se la circa 5 000 metri altitudine, deși avioanele inamice zburau la înălțimi mici (pentru a ieși din raza de acțiune a radiolocatoarelor). Cele 57 de avioane române și germane, care au putut decola, au efectuat 123 ieșiri (52 române și 69 germane), atacând circa 60 – 70 de bombardiere americane, în luptele aeriene fiind pierdute două avioane românești și 11 avioane germane, precum și 4 ofițeri aviatori (2 români și 2 germani). Artileria antiaeriană a angajat 52 de baterii (21 românești și 31 germane), cu un total de 374 guri de foc (cele 33 baterii grele au tras 1 703 lovituri, iar cele 17 baterii ușoare 18 000 de lovituri).  Concomitent, au mai fost ridicate în aer 41 de baloane de protective (din 58 existente) și au fost puse în funcțiune doar 274 aparate de produs ceață (din 1000).

Rezultatele au constat în doborârea a  36 de avioane americane (identificate pe teren; 17 doborâte de artileriștii antiaeriaerieni români, 12 de aviatorii militari români și 7 de aviatorii militari germani). Pierderderile umane ale americanilor pe teritoriul românesc s-au ridicat la 350 de oameni (180 morți, 110 prizonieri și 60 dispăruți). În ansamblul raidului, din 162 avioane care au ajuns în zona petroliferă s‑au înapoiat la baza din Bengazi 88, din care 55 cu avarii (23 au aterizat pe drumul de întoarcere în Cipru, Sicilia, Malta, sudul Italiei), iar din cei 1 762 aviatori americani au fost pierduți aproximativ 600 morți, răniți, dispăruți, prizonieri). Toate acestea au făcut ca ,,Tidal Wave” să devină o operație militară aeriană extreme de costisitoare. Pierderile proprii au fost de 120 morți (101 civili și 19 militari români și germani) și 335 răniți (238 civili și 97 militari). Pierderile ridicate în rândul populației civile s-au datorat și faptului că mulți cetățeni ai Ploieștiului nu au intrat în adăposturi, preferând să privească atacul aerian de la suprafață. Victime (70) s-au înregistrat 70 și printre deținutele aflate în penitenciarul de femei de la Mislea peste care s-a prăbușit un bombardier lovit de gloanțele unei mitraliere dintr-un avion IAR-80. Pagube materiale produse departamentelor de stat şi regiilor autonome s-au ridicat la 6 535 737 890 lei.

           Raidurile din perioada 4 aprilie – 19 august 1944. Al treilea mare raid a fost declanșat la 4 aprilie 1944 de către Armata 15 aeriană americană, tot cu bombardiere ,,Consolidates B‑24 Libertador”, escortate, de această data, de numeroase avioane de vânătoare (P.38 ,,Leighting” și P.51 ,,Mustang”), precum și de către Grupul 205 aerian britanic (avioane ,,Welington” și ,,Halifax”), care au decolat de pe aerodromurile italiene din zona Foggia, Brindisi, Bari.

Cele mai puternice atacuri au fost date asupra orașului Ploiești (începând cu 5 aprilie 1944),  considerat de generalul american N.F. Twining ,,unul din cele mai bogate izvoare de carburanți de înaltă calitate ale Luftwaffei și Wehrmacht‑ului”, rezultând ,,Bătălia aeriană a Ploieștiului”, denumită tot de N.F. Twining ,,una din cele mai mari epopei a celui de‑al doilea război mondial”. În afara Ploieștilor au mai fost lovite și alte zone ale țării (București, Brașov, Turnu Severin, Giurgiu, Reșița, Anina, Deva, Simeria, Hunedoara, Galați, Constanța, Focșani etc.) în care se aflau obiective industriale, aerodromuri, noduri de cale ferată etc. Nu de puține ori, au fost vizate și centre urbane și rurare, urmărindu-se intimidarea și terorizarea populației. Unele bombardamente au fost executate prin sistemul ,,în covor” (pe o suprafață mare de teren, cu 300-400 de bombardiere, însoțite de 100-200 de avioane de vânătoare), altele prin sistemul ,,navetă” (după ce bombardau obiectivele din România, avioanele aterizau pe aerodromurile sovietice de la  Mirgorod, Piriatin, Poltava și reveneau lovind aceleași obiective de pe teritoriul românesc).

Primul bombardament din 1944 (și cel mai puternic) a avut loc la 4 aprilie, asupra Capitalei (în zona Gării de Nord, Atelierele CFR și cartierul Grivița, la ora 13.45, când zona era foarte aglomerată, inclusiv cu refugiați din zona frontului, înregistrându-se un mare număr de victime (circa 3 000 de morți și peste 2 000 de răniți), care au fost înmormântate într-o margine a cimitirului calvin, denumită ,,Cimitirul 4 aprilie”.  Descriind imaginile din centrul Capitalei, Gheorghe Zane, consemna: ,,Am ieșit cu Lena din hotel și cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace, care tot ardea, flăcări ieșeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziției Comitetului de Patronaj. În sus, pe Calea Victoriei, pe stânga și pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în str. Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudență și ocoleam grămezile. Din str. Sf. Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins din mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul în pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe”. Descrierea dezastrukui din zona Gării de Nord și a cartierului Grivița ne-au fost lăsate de Ioan Hudiță: ,,Case dărâmate, copaci scoși din rădăcină, străzi pline de moloz pe unde nici nu putem trece cu mașina. Cordoane de soldați și sergenți de stradă caută să dirijeze circulația. Soldați și cetățeni caută să scoată de sub dărâmături cadavrele celor morți și pe cei care mai pot fi în viață”. La 4 zile după masacru, Mihail Sebastian consemna și el: ,,Ieri am fost în cartierul Grivița. De la Gară la Bulevardul Basarab nicio casă – niciuna – n-a scăpat neatinsă. Priveliștea e sfâșietoare. Se mai dezgroapă încă morți, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colț de stradă trei femei boceau cu țipete ascuțite, rupându-și părul, sfâșiindu-și hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puțin dimineața și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coșmar. N-am fost în stare să trec dincolo de Basarab – și m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare și de putință”. Asemenea imagini aveau să fie văzute de nenumărate ori în perioada următoare în numeroase orașe ale țării.

Puternice au fost și bombardamentele din 5 aprilie de la Ploiești, din 28 iunie din București, din 10 și 18 august 1944 din zona petroliferă (când s-a atacat cu 700 – 800 de bombardiere, însoție de 200-300 de avioane de vânătoare).

Timp de peste 4 luni, bombardierele americane au executat 41 de lovituri aeriene, din care 11 pe timp de noapte (aprilie – 6 atacuri de zi și 1 de noapte, mai 5 de zi și 3 de noapte, iunie – 4 de zi și 1 de noapte, iulie – 8 de zi și 4 de noapte, august – 7 de zi și 2 de noapte), cele mai multe lovituri fiind date asupra zonei Ploiești – Câmpina (30 de atacuri), urmată de București (20 de atacuri), Brașov (7), Giurgiu, Focșani și Turnu Severin (câte 5).

După unele surse arhivistice, între 5 aprilie și 19 august 1944, acțiunile aviației anglo-americane au înregistrat 17 808 ieșiri-avion, din care 14 558 la avioanele de bombardament (,,Libertador și ,,Fortress”) și 3 250 la avioanele de vânătoare (,,Lightning” și ,,Mustang”), lansându-se 29 116 tone de bombe, care au distrus 90% din capacitatea productivă a Ploieștiului, fapt apreciat ca ,,un mare triumf în istoria strategie de război aeriene”. Pe ansamblul țării, pagube materiale produse departamentelor de stat şi regiilor autonome s-au ridicat la 186 076 839 791 lei. Din cele 47 335 imobile distruse sau avariate, 46 523 au fost reprezentate de locuințe, iar restul de clădiri ale diverselor întreprinderi. Pierderile umane provocate de bombardamente s-au ridicat la 15 253 de oameni, din care  7 592 morți (din care 562 copii) și 7 661 răniți (603 copii). Chiar dacă prizonierii americani aveau să declare că nu au urmărit bombardarea localităților și a zonelor de locuit, numeroasele situații în care acestea au fost lovite (inclusiv cu bombe incendiare) și mitraliate i-au contrazis. Mărturiile supraviețuitorilor sunt, de asemenea, concludente în acest sens.

La fel ca în 1943, aviația și artileria antiaeriană română și germană s-au opus cu toate forțele disponibile atacurilor executate de aviația anglo-americană, producându-i pierderi cifrate la 223 bombardiere de zi, 36 avioane de vânătoare și 18 bombardiere de noapte, inlcusiv  peste 2 200 de oameni (morți și prizonieri). În apriga încleștare cu bombardierele și avioanele de vânătoare inamice, aviatorii români au acționat întotdeauna în condiții de evidentă inferioritate numerică (la 18 august 1944 românii și germanii nu au putut ridica în aer decât 46 de avioane care trebuiau să înfrunte circa 800 de avioane inamice), determinându-l pe mareșalul Ion Antonescu să ceară aviatorilor să evite luptele aeriene. Cu toate acestea, luptele și jertfele eroice au continuat, între cei căzuți, la 18 august 1944, situându-se și asul aviației române, căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, care obținuse până atunci zeci de victorii aeriene.

Populația a fost anunțată de sosirea bombardierelor anglo-americane prim semnale de prealarmare și de alarmare. Semnale de prealarmare se emiteau cînd aviația inamică se afla la 30 – 40 minute de obiectiv, prin sunete de sirene, constând din două serii de trei tonuri înalte cu o durată de 15 secunte, emise la interval de un minut (atacul se putea produce peste 30 minute), iar semnalele de alarmare când aviația era la 15 minute de obiectiv, prin sunete scurte și modulate de sirene sau în caz de defectare a acestora de motosirene, sirene de mână, clopotele bisericilor, fluierele gardienilor publici.  Încetare alarmei  se făcea prin sunete prelungite de sirene ( 3 minute). Începând cu 22 mai 1944 populația a fost anunțată și prin posturile de radio. Cele mai eficace mijloace de protecție concra schijelor și suflului bombelor s-au dovedit a fi șanțurile adăpost de familie (10-15 persoane) de 2 m înălțime, 0,80 lărgime la bază, 1,2 m la gură, acoperite sau căptusite, așezate la cel puțin 50 m unul de altul.

În perioada 4 aprilie – 19 august 1944, alarmele au avut următoarea durată: Ilfov – 38 ore și 23 de minute (38.23), Prahova – 48.00, Dâmbovița – 27.00, Teleorman – 34.11, Romanați – 46.21, Dolj – 4.15, Mehedinți – 37.4, Constanța – 15.8, Olt – 41.3, Slatina – 6.5, Muscel – 8.40, Argeș – 16.54, Vlașca – 6.34, Arad – 4.46, Hunedoara – 12.13, Caraș – 19.36, Oravița – 13.8, Severin – 15.50, Brașov – 17.3, Sibiu – 11.11, Târnava Mare – 7.00, Târnava Mică – 4.3, Făgăraș – 6.44, Turda – 5.35, Galați – 4.30, Tulcea – 9.57, Buzău – 10.37, Alba – 8.00, Brăila – 8.50, Vâlcea – 12.37, Beiuș – 3.9, Giurgiu – 44.3, Timiș Torontal – 20.30, București – 54. 20, Târgoviște – 25.24, Turnu Măgurele – 9.26. La darea alarmelor, populația se refugiat în adăposturi sau părăsea orașele, refugiindu-se în comunele din jur. În timpul unor bombardamente, au  fost lansate bombe incendiare, care au produs numeroase victme și pierderi materiale, îngrozind populația.

 Un sinistrat de bombardamente aeriene a beneficiat de aceleași avantaje ca si soldatul de pe front. Prin centrele de asistență beneficiau de hrană, alimente, îmbrăcăminte, ajutoare în bani, evacuare gratuită, plasare cu preferintă la muncă. Pentru obținerea ajutoarelor sinistrații se adresau circumscripțiilor polițienești și de apărarea pasivă care emiteau fișa sinistratului pe baza căreia primăria de sector făcea propuneri de ajutor și îndruma la centrele de asistență din circumscripția respectivă. Legea de ajutorare a sinistraților prevedea două feluri de ajutoare: micul ajutor social, care se dădea imediat (hrană, îmbrăcăminte, bani) pe baza fișei de sinistrat de către Consiliul de patronaj și primării, care organizau, de comun acord, centre de asistență, și diferite înlesniri, credite, fonduri pentru reconsttrucția clădirilor distruse. Pentru copiii sinistraților, Consiliul de patronaj a organizat colonii în teritoriu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s