Generalul Dumitru Carlaonţ.

N. 28 octombrie 1888, Miculeşti, jud. Mehedinți – m. 2 iulie 1970, Bucureşti.

Activitatea desfăşurată în timpul războiului.

♦ A fost comandant secund al Diviziei 4 infanterie (10 mai – 30 iunie 1941), comandant militar al oraşului Iaşi (1 iulie – 2 septembrie 1941), comandant al Diviziei 8 infanterie (2 septembrie 1941 – 10 septembrie 1944), secretar general al Ministerului de Război (11 septembrie – 1 octombrie 1944), în comandamentul Corpului 1 teritorial (1 octombrie – 1 noiembrie 1944), Corpului 7 teritorial (1 noiembrie 1944 – 15 februarie 1945), la dispoziția Ministerului de Război (15 februarie – 22 martie 1945). Trecut în rezervă la 25 martie 1945.

Arestarea, judecarea și condamnarea.

♦ În toamna anului 1944, în timp ce era secretar general al Ministerului de Război, a fost acuzat (într-o ședință a Consiliului de Miniștri) că în 1941, când era comandant militar al municipiului Iași, ar fi ,,patronat masacrele” contra evreilor. Acuzațiile au fost reluate ,,cu violență pătimașă”, de ziarele ,,Era Nouă” și ,,România Liberă”, inclusiv după ce a fost numit comandant al Corpului 1 teritorial (transformat la 25 noiembrie 1944 în Corpul 7 teritorial).

♦ Cercetările efectuate (la solicitarea sa) au dovedit, așa cum raporta generalul Vasile Atanasiu, inspectorul general al Artileriei, ministrului de Război (9 ianuarie 1945) că ,,toate acuzațiunile sunt complet neîntemeiate”, ele fiind ,,ori porniri contra generalului Carlaonț, ori contra ofițerilor și oștirii pe care caută a o defăima”. În sprijinul afirmației sale, generalul Vasile Atanasiu argumenta că în timpul evenimentelor tragice de la Iași din perioada 26 – 29 iunie 1941, generalul Dumitru Carlaonț nu se afla în orașul, prezentând-se la noul post încredințat la 2 iulie 1941, când situația în oraș ,,se liniștise”.

♦ Neîntemeiate au fost considerate și acuzațiile că Dumitru Carlaonț ar fi ordonat purtarea de către evrei a stelei galbene ca semn distinctiv, măsura fiind inițiată anterior de către Marele Cartier General, că ar fi ordonat judecarea cetățenilor sovietici pentru ,,spionaj, defetism, comunism etc.” și că ar fi deportat evrei în Transnistria, deoarece acesta ,,nu avea calitatea, prin funcția ce avea, să judece, nici să ordone execuții”, deportările și organizarea ghetourilor fiind de competența Guvernământului Bucovinei.

♦ În timpul cercetărilor, numeroase persoane care i-au cunoscut activitatea, inlcusiv evrei, au făcut afirmaţii favorabile.

♦ Avocatul N. Apotecher, de exemplu, îi scria la 22 februarie 1945: ,,Am citit în ziare că sunteți pe lista criminalilor de răboi. Ca unul care v-am cunoscut ca om drept și de omenie, sper că aveți probe în disculpare. Ați venit la noi la Iași după așa-zisa rebeliune a evreilor și după asfixierea celor trimiși cu trenul în lagăre de carantină și ați luat măsuri severe de ordine așa că n-au mai fost tulburări în timpul dvs. Vă port sinceră bună amintire pentru că m-ați scutit pe mine și pe copii mei de înjosirea morală la care au fost supuși toți de origine etnică evrei, prin obligația de a purta steaua lui David și de a se muta din strada Carol, unde se găsea Marele Cartier General și pe care locuiam și eu, cum și de pe străzile vecine, ordonând în scris exceptarea noastră, ca unul ce sunt creștinat din timpul minorității mele, iar copii mei de la naștere. Excepția aceasta aţi dat-o tuturor din categoria mea, preoți militari, magistrați, doctori, avocați. Vă scriu această scrisoare, ca o mărturie spontană a sentimentelor mele cu care înțeleg a vă înconjura și acum când sunteți atât de amărât”.

♦ La rându-i, C.D. Chirilovici, fost chestor al Poliţiei municipiului Iaşi, declara la 21 februarie 1945: ,,Domnia sa a fost într-adevăr sever, dar drept cu toată lumea. Cred și sunt convins că numai un comandant militar cu calitățile domniei sale excepționale a putut restabili ordinea cea mai desăvârșită în Iași, în acele timpuri critice, când nemții se dedau la dezordini și când Iașul, care se găsea în zona de operații, avea nevoie de liniște și ordine”.

♦ Afirmaţii asemnătoare a făcut şi colonelul Gheorghe Bădescu, fost inspector de jandarmi în Iași, care a declarat următoarele, la 21 februarie 1945: ,,După sosirea în Iași a domnului general Carlaonț, prin măsurile energice pe care le-a luat, a pus capăt unei stări de haos care până atunci domnea în Iași. Prin natura serviciului pe care-l executam la comanda Inspectoratului de jandarmi, îmi aduc aminte precis de ordinele și dispozițiunile date de domnul general Carlaonț, toate numai în scopul de a întrona ordinea și liniștea în oraș. Cred că se vor găsi foarte mulți evrei care vor putea afirma că de la sosirea în Iași a domnului general Carlaonț la Comandamentul militar al orașului nu s-a mai întâmplat nici o dezordine, de nici un fel. Îmi amintesc că chiar evreul Iosipovici, aflat cu domiciliul în strada Palatului (fabrica de cămăși), adesea îmi spunea că a vrut Dumnezeu să aducă în Iași pe domnul general Carlaonț, care să ne salveze viața și să ne dea siguranța existenței. Poate afirma oricine din Iași că după venirea domniei sale, orașul, la puțin timp, și-a luat aspectul normal”.

♦ Cu toate acestea, generalul Dumitru Carlaonț a fost trecut pe lista criminalilor de război (Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 188 din 29 ianuarie 1945) și arestat la 28 februarie 1945, fiind audiat de acuzatorul public Mihail Popilian, care a emis (8 martie 1945) Ordonanța nr. 10 prin care a dispus efectuarea cercetărilor în legătură cu participarea generalului Dumitru Carlaonț la ,,măsurile discriminatorii, înființări de lagăre și ghetouri în timpul cât a funcționat în orașul Iași și, în general, fapte care să stabilească vreo infracțiune prevăzută în Legea nr. 50/1945 pentru urmărirea și pedepsirea criminalilor și profitorilor de război”.

♦ Recunoscând că a emis Ordonanța nr. 7 din 6 august 1941 pentru evacuarea populației evreiești din cartierul unde se instalase Marele Cartier General, generalul afirma că a făcut acest lucru în urma ordinului Marelui Cartier General pe care-l considera ca având ,,legalitate și scop” în situația complexă din acea zonă de operații.

♦ Răspunzând celor care îi imputau că a executat acest ordin, generalul preciza: ,,Las la o parte chestiunile de disciplină și educație militară, care stau la baza armatei, dar întreb eu pe acei care aduc această acuzațiune: ce s-ar fi întâmplat dacă, neexecutând acest ordin, aveau loc accidente și omoruri în zona în care existau provocatori, pe de o parte, și gândul de răzbunare, justificat, pe de altă parte? Era mai bine să se repete masacrele sau să fie evitate? Acest gând m-a stăpânit tot timpul cât am stat comandant militar la Iași; adică de a nu se mai repeta masacrele și dacă populația evreiască nu vrea să recunoască acest gând al meu să se știe totuși de toată lumea că numai grație măsurilor ce am luat nu a mai fost omorât nici un evreu cât am stat eu la Iași. Chiar dacă populația evreiască a Iașului a uitat cu totul acest lucru, eu îmi fac un punct de cinste din acest rezultat la care am ajuns cu multă trudă și sbucium”.

♦ Referindu-se la ordinul de a se purta steaua galbenă de către evrei, generalul arăta că acesta fusese dat anterior și că prin formularea articolului respectiv din Ordonanță, el denumea neexecutarea ordinului – contravenție, nu crimă sau delict.

♦ Pentru ca populația evreiască ,,să fie ferită pe viitor de noi masacre sau maltratări”, generalul Dumitru Carlaonț a luat legătura cu Comandamentul militar german din Iași cerând ,,insistent ca niciun militar german să nu mai ia în viitor vreo măsură de nici un fel contra evreilor”, ca trupele germane aflate în marș spre front ,,să nu se mai oprească în orașul Iași”.

♦ Concomitent, s-a adresat președintelui Comunității evreiești din oraș, recomandând să se pună în vedere conaționalilor ,,să păstreze cea mai desăvârșită ordine și liniște”, a dat comunicate și instrucțiuni pentru ,,menținerea ordinii, liniștii și siguranței relativ la circulație, deschiderea și închiderea localurilor, camuflaj, măsuri de pază etc.”

♦ În scurt timp a eliberat evreii închiși în diverse închisori din oraș și a cerut (la ordinul mareșalului Ion Antonescu) chestorului C.D. Chirilovici să întocmească o listă cu notabilitățile evreilor din oraș, din care a reținut ,,în serii de câte 10 – 15 zile , un număr de 20 – 30 ostatici prin rotație”. În legătură cu tratamentul aplicat ostaticilor, al căror număr era mereu redus, generalul preciza următoarele în Memoriul din februarie 1945: ,,Oricare dintre cei ce au rulat în serii de 10 – 15 zile în acest centru de ostatici va putea afirma cu mâna pe inimă tratamentul omenos ce li s-a aplicat, atât timp cât am fost eu comandant militar, adică de la 2 iulie la 26 august 1941, ca și colonelul C. Chirilovici, chestorul Poliției, care avea instrucțiuni precise de la mine să le facă toate înlesnirile posibile și care îi inspecta zilnic, căci au avut permisiunea să aducă tot ce doreau de acasă pentru dormit, hrană, îmbrăcăminte etc.; au avut permisiunea să fie vizitați de familiile lor zilnic; au avut permisiunea să li se aducă ziare, reviste, cărți etc.; nu li s-a făcut nici o percheziție la hrană, corespondență și tot ce li se aducea de acasă, nu au fost scoși niciodată la nici un fel de muncă”.

♦ Cercetările efectuate au dovedit că generalul nu participase la evenimentele de la Iași de la sfârșitul lunii iunie 1941, că în perioada următoare executase ,,cu măsură ordinele autorităților superioare militare pentru evacuarea de evrei a unei părți din orașul Iași, însă fără a înființa vreun ghetou sau lagăr”, fără a fi fost ,,animat de ură rasială față de evrei”.

♦ Ca urmare, Ordonanța din 31 august 1945, emisă de acuzatorul public Dumitru Săracu, consemna că ,,nu există caz de urmărire” și propunea ,,scoaterea de sub urmărire a acuzatului general Dumitru Carlaonț”.

♦ În final, prin Jurnalul nr. 1 252 din 15 septembrie 1945, Consiliul de Miniștri a decis ,,eliberarea imediată, dacă nu este reținut pentru alte cauze, a domnului general Carlaonț Dumitru”.

♦ Peste câțiva ani, la 30 octombrie 1948, generalul avea să fie ridicat din nou de la domiciliu, de data aceasta fiind acuzat că nu a făcut cunoscut autorităților informațiile aflate de la diverse cunoștințe în legătură cu organizațiile care urmăreau ,,să răstoarne prin complot forma constituțională a R.P.R.”.

♦ În timpul procesului a reieșit că nu fusese implicat în organizația condusă de Ștefan Tomescu și generalul Curta Olimpiu și ca urmare, prin Sentința nr. 76 din 28 ianuarie 1950 a Tribunalului Militar București a fost achitat.

♦ Drama sa nu s-a încheiat deoarece la 11 aprilie 1950 Parchetul Curții București, Cabinetul I instrucție criminali de război, a emis mandat de arestare acuzându-l că ,,a săvârșit crima contra umanității prin aceea că, după puțin timp ce țara a fost târâtă în războiul nedrept, în calitate de comandant militar al orașului Iași, trimis pentru restabilirea ordinei și asigurarea vieții cetățenilor, n-a luat nici o măsură, ci, sub masca unor pretinse măsuri de ordine și de securitate pentru populația evreiască, a contribuit la masacre de proporții , în care și-au găsit moartea câteva mii de oameni din rândul populației pașnice evreiești”. Se reluau, astfel, acuzațiile pentru care generalul fusese achitat în 1945.

♦ La 13 aprilie 1950, Parchetul Curții București a emis Rechizitoriul de urmărire nr. 97, dispunând trimiterea sa în judecata Curții București.

♦ Judecat, a fost condamnat, în contumacie (deoarece la eliberarea din închisoare își schimbase domiciliul în strada Bocșa nr. 3, nu a luat decât târziu cunoștință de condamnare), prin Decizia penală nr. 1 630 din 13iunie 1951, la 12 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică.

♦ După apariția decretului de amnistie din 1955, a înaintat, prin avocat, la 10 octombrie, ,,opoziție”, cerând anularea deciziei Curții București și încetarea urmăririi sale.

♦ Contestația s-a judecat la 1 noiembrie 1955 de către Tribunalul Capitalei, Colegiul I penal, care, constatând că procedura de anunțare a condamnării din 1951 nu respectase dispozițiile în vigoare la acea dată, că generalul locuise cu acte în regulă la noul domiciliu începând cu 1 august 1950, și că ,,faptele puse în sarcină nu mai pot fi pedepsite, întrucât prin art. 9 din decretul nr. 421/1955 s-a abrogat Legea nr. 291/1947 cât și Decretul nr. 207/1948”, a admis ,,opoziția” și a dispus încetarea urmării penale împotriva sa.

♦ Pentru a se putea întreține ,,s-a recalificat” – menționa un document al organelor de anchetă –, devenind zidar. Nici de această dată și nici în acest fel nu s-a putut bucura prea mult timp de liniște.

♦ La 18 februarie 1959, Direcția anchete penale din Ministerul de Interne, considerând că ,,arestarea sa este reclamată de interesele de securitate ale statului”, a emis un nou mandat de arestare, învinuindu-l de ,,crimă de activitate intensă împotriva clasei muncitoare și mișcării revoluționare”.

♦ La 8 martie 1959 i se imputa faptul că, începând cu anul 1956, împreună cu alte persoane, între care s-au aflat și generalii Gheorghe Potopeanu și Gheorghe Zamfirescu, ,,comentau o serie de știri calomnioase ascultate la posturile de radio imperialiste și o serie se zvonuri tendențioase care circulau cu privire la schimbarea formei de guvernământ din R.P.R., căutând astfel să facă agitație contrarevoloționară în rândul altor elemente”, că după evenimentele din Egipt și din Ungaria au discutat despre ,,oportunitatea declanșării și în R.P.R. a unor asemenea evenimente contrarevoluționare ca în R.P.Ungară”.

♦ Neținând seama de vârsta înaintată și boala de care suferea, precum și de insuficiența probelor de acuzare, Tribunalul militar al Regiunii 3 militare l-a condamnat (21 martie 1960) la 7 ani închisoare corecțională, la 4 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii pentru ,,uneltire contra ordinii sociale”.

♦ Recursul înaintat de general la această decizie a fost judecat la 3 mai 1960, când Tribunalul Suprem, Colegiul militar, i-a redus pedeapsa la un an și două luni închisoare corecțională și a dispus eliberarea sa , având în vedere că fusese arestat în februarie 1959.

♦ A fost eliberat de la Jilava la 12 mai 1960.

♦ Arestat de patru ori, judecat și achitat de două ori, generalul Dumitru Carlaonț a fost cercetat aproape fără întrerupere timp de 16 ani pentru acuzații care nu au putut fi dovedite.

Bibliografie:

Alesandru Duţu, Florica Dobre, Drama generalilor români (1944 – 1945), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 59-68;

Florica Dobre, Alesandru Duţu, Distrugerea elitei militare sub regimul ocupaţiei sovietice în România, vol. I, 1944-1946, INST, Bucureşti, 2000, p. 46-47, 53, 67-69, 75, 78, 82-83, 91, 158-160 şi vol. II, 1947-1964, INST, Bucureşti, 2001, 274, 309-310, 316.