Născut la Rast, în județul Dolj, la 16 septembrie 1895, a urmat, în perioada 1914-1915, Școala militară de ofițeri de rezervă. În primul război mondial s-a remarcat, cu Regimentul 1 Dolj, ca sublocotenent și locotenent în rezervă, în luptele duse pe valea Cernei în 1916, la Mărăști, Târgu Ocna și Mărășești în 1917, fiind decorat cu ordinul ,,Steaua României”, cu panglică de Virtute Militară.
Detașat la Serviciul Aviației (la 1 octombrie 1917), a fost trimis în Franța, unde a sosit la 12 februarie 1918, pentru a urma Școala de pilotaj. La 22 aprilie, a fost trimis în Anglia, la Oxford, unde a urmat, până la 4 iunie, Școala Tehnică și de Zbor. Revenit la Paris, s-a angajat ca voluntar în armata franceză, în Regimentul 1 ,,étranger”, fiind detașat la Corpul aviației franceze, în perioada noiembrie 1918 – mai 1919. În Franța a absolvit și Școala de acrobație de la Pau.
Înapoiat în țară (1 septembrie 1919), s-a prezentat la Grupul 4 aviație (20 august) pentru a obține din nou brevetul de pilot. S-a dovedit a fi un foarte bun pilot, maiorul A. Popovici, comandantul Grupului 4 aviație instrucție, caracterizându-l astfel: ,,Calm, foarte îndrăzneț. Inteligent, cultură generală remarcabilă, cultură specială tehnică, încă mai frumoasă. Educație perfectă. Disciplinat și ținută ireproșabilă. Este dintre puținii trimiși în Franța pentru pilotaj, care au făcut mare cinste țării. Pilot excelent și desăvârșit. I se poate încredința orice misiune oricât de grea”.
La 1 noiembrie 1919 a fost repartizat ca pilot de vânătoare la Escadrila 7 din Grupul 5 vânătoare, fiind apoi activat și numit comandant al Escadrilei 6 din Grupul 3 aviație de luptă. Brevetat și observator aerian în urma absolvirii școlii de specialitate (1 iulie 1921) a fost fiind considerat de maiorul A. Giosanu, comandantul Grupului 3 aviație de luptă, ca un ,,ofițer distins al Aeronauticii, dotat cu prea frumoase calități sufletești și ostășești”. A fost considerat mereu de șefii ierarhici un ,,prea bun pilot de vânătoare, un excelent și fin acrobat”, care zbura ,,cu tot dragul și cu toată convingerea”. În 1922 comandantul Grupului 3 aviație de luptă îl considera ,,Pilot desăvârșit, comandant de unitate perfect”, ,,ofițer cult și în orice moment prezent la datorie”, care constituia ,,prototipul elementului complet din arma noastră”.
Cu asemenea notări, promovarea sa în funcția de director al Școlii de pilotaj de la Tecuci, în 1923, nu a mai surprins pe nimeni, căpitanul Gheorghe Jienescu având posibilitatea să instruiască, până în 1926, patru promoții de piloți ai armatei române.
După absolvirea Școlii Superioare de Război, în 1928, a fost încadrat în Flotila de luptă, dovedindu-se un eminent aviator, ,,o podoabă a aviației”, în anul următor participând la raidul Micii Antante. Generalul Iosif Iacobici, șeful de stat major al Inspectoratului general al Armatei de Uscat, Marinei și Aeronautici, l-a considerat (1931) ,,as al Aviației” și un ,,element de mare nădejde” al armei, peste doi ani (1933) generalul Ion Sichitiu, comandantul Forțelor aeriene, apreciindu-i, ,,perseverența către tot mai bine”.
După ce a îndeplinit funcția de director de studii și de profesor la Școala Superioară de Război (1933-1934) a fost numit comandant al Flotilei de luptă, participând la toate manevrele regale, unde echipajele sale au dovedit că ,,sunt bine instruite, cu adevărat pregătite pentru război”, așa cum aprecia generalul Beroniade. În 1935, a condus cele trei echipaje românești în raidul București – Capetown, care s-a desfășurat în condiții excelente.
După declanșarea celui de-al doilea război mondial i s-a încredințat (1 aprilie 1940) comanda aviației de luptă (constituită din aviația de bombardament și de vânătoare), funcție în care a depus un efort extraordinar pentru a defini ,,toate cauzele relelor”, a convinge autoritățile ,,de nevoia completării lipsurilor”, a stimula ,,avântul zburătorilor” și a le completa instrucția. La scurt timp (6 iunie 1940) a fost numit șef de stat major al comandamentului Forțelor Aeriene, dovedind, în aprecierea generalului aviator Constantin Celăreanu, ,,aceleași frumoase însușiri profesionale și morale ca și în trecut”.
Considerându-l un ,,ofițer excelent”, generalul Ion Antonescu l-a numit, la 14 septembrie 1940, subsecretar de stat pentru Aer și Marină, iar la 27 ianuarie 1941 subsecretar de stat al Aerului, menținându-l în funcție până la 23 august 1944, datorită calităților și priceperii dovedite în decursul unei prestigioase cariere militare.
La 22 iunie 1941, când armata română a intrat în război pentru eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, generalul Gheorghe Jienescu a adresat următorul mesaj aviatorilor români: ,,Zburători, onoarea de a purta la biruință, pe cerul românismului, cocarda tricoloră vă aparține. Consemnul zilei este: echipajul care a terminat muniția în încleștarea luptei și nu vede victoria se proiectează cu mașina în pasărea dușmanului. Tineret zburător, țara întreagă așteaptă de la voi întreg sacrificiul. A sosit ziua marilor înfăptuiri. Dați faptei noastre motiv de legendă. Le-ați făcut și în timp de pace, sunt sigur că le veți face fără șovăire și în timp de război pentru a merita încrederea pe care Regele, Conducătorul și Țara au avut-o întotdeauna în voi. Tineret zburător, sună buciumurile și codrii răsună, uruie cerul. În cântec de motoare, cântecul națiunii, la arme, la manșe, cu Dumnezeu înainte!”.
În timpul războiului a militat pentru realizarea unei cât mai bune organizări, dotări și instruiri a aviației române, la 14 noiembrie 1941 fiind decorat cu ordinul ,,Mihai Viteazul”, clasa III-a. În același an a fost înaintat la gradul de general de escadră aviator, iar peste 3 ani (1944) la gradul de general comandant aviator.
În seara zilei de 23 august 1944, imediat după arestarea mareșalului Ion Antonescu și constituirea noului guvern condus de generalul Constantin Sănătescu, a fost destituit din funcție, stabilindu-i-se, a doua zi, pază la domiciliul din Strada Muzelor nr. 13.
Judecat de Curtea de Apel București, Secția 9, a fost condamnat (prin Decizia nr. 160 din 9 octombrie 1946) la 20 ani temniță grea și 5 ani detenție riguroasă, închis în penitenciarul Văcărești (apoi în numeroase temnițe) și eliberat la… 18 aprilie 1964, de la Gherla, după… aproape 20 de ani de privare de libertate.
Până la arestare și condamnare nedreaptă, cariera militară îi oferise momente de satisfacție și glorie.
Ca o mică reparație morală, în semn de prețuire a personalității și activității sale, Școala gimnazială din localitatea Rast, județul Dolj, îi poartă, în chip firesc, numele.
Pe larg : Alesandru Duțu, Drama generalilor români, 1944-1964, Editura Enciclopedică, București, 1997.
Alesandru Dutu 