Conflicte/neînţelegeri între mareşal şi generali (IV). Cazul Nicolae Ciupercă.

Un alt general înlocuit de la comandă, de mareşalul Ion Antonescu, la 9 septembrie 1941, într-un moment în care luptele Armatei 4 pe care o comanda pe frontul de la Odessa stagnau, a fost Nicolae Ciupercă (Şcoala militară de ofițeri de infanterie şi cavalerie, 1900 – 1902, șef de promoție; Şcoala Superioară de Război, 1911 – 1913, la Paris; sublocotenent – 1902, locotenent – 1907, căpitan – 1911, maior – 1916, locotenent-colonel – 1917, colonel – 1920, general de brigadă – 1930, general de divizie – 1937, general de corp de armată – 1940, general de armată 1941; trecut în rezervă la 13 octombrie 1941).

Surprinzător este faptul că, iniţial, generalul nu a fost acuzat de greşeli sau pentru incompetenţă, mareşalul Ion Antonescu elogiindu-i activitatea prin ordin de zi pe armată, iar regele Mihai I decorându-l cu ordinul ,,Mihai Viteazul”, clasa III-a, pentru ,,devotamentul, abnegaţia şi energia cu care a comandat în situaţii foarte grele Armata 4, în intervalul de la 22 iunie la 9 septembrie 1941”.

,,Asupra înlocuirii generalului Ciupercă de la comanda Armatei 4 – preciza generalul Iosif Iacobici la 6 august 1945 – știu că aceasta se datorește stării de oboseală în care ajunsese generalul și întreg comandamentul și deci a eșecurilor suferite de acest comandament, iar eșecurile socotesc că ele s-au datorat în mare parte imixtiunilor generalului Ion Antonescu în comandamentul generalului Ciupercă, care nu avea tăria să-l refuze. Socotesc că generalul Ciupercă era superior ca valoare militară generalului Ion Antonescu”.

După propria mărturisire, conflictul cu mareşalul Ion Antonescu a izbucnit în momentul în care, în cursul lunii august 1941, a refuzat să dea curs solicitării (făcute prin generalul Gheorghe Gheorghiu – ofiţer de legătură al Înaltului Comandament român cu Misiunea Militară Germană) de a redacta o scrisoare către comandamentul german prin care să solicite ,,onoarea de a continua mai departe operaţiunile la cot cu armata germană”.

În locul adeziunii, generalul Nicolae Ciupercă a răspuns: ,,Regret, o astfel de scrisoare nu pot face pentru simplul motiv că eu personal sunt contra operaţiunilor de aşa mare amplitudine din partea armatei noastre, care nu este armată mondială sau europeană”. Acest punct de vedere l-a susţinut şi în faţa generalului Alexandru Ioaniţiu, şeful Marelui Cartier General român.

La scurt timp după demitere – aşa cum avea să consemneze, peste ani, Nicolae Ciupercă – la 23 septembrie 1944, într-un Memoriu adresat generalului Mihail Racoviţă, ministru de Război -, a fost ,,silit” să-şi înainteze demisia din armată ,,din cauza gravelor jigniri” ce i-au fost aduse de Conducătorul Statului, dar şi ,,pentru a nu risca înlăturarea mea din oştire pe altă cale (pentru incapacitate, de exemplu, măsură aplicată atâtor camarazi) şi pentru a-mi pune la adăpost prestigiul, la care am ţinut ca la ochii din cap”. La 13 noiembrie 1941 a fost trecut în rezervă.

,,Înlăturându-mă de la comandă pentru motive inexistente – mai preciza el la 10 noiembrie 1944 – fostul comandant de căpetenie al Armatei a continuat a-mi aplica şi ulterior un tratament jignitor, absolut nepotrivit cu situaţia mea în oştire”.

Cu toate acestea, Nicoale Ciupercă recunoştea că Ion Antonescu a încercat ulterior ,,a-şi corecta atitudinea” prin ,,încercări de invitare la colaborare”, decorându-l chiar cu ordinul ,,Coroana României” şi avansându-l la gradul de general de armată în rezervă.

Mai mult, în vara anului 1942 (când îndeplinea funcţia de reprezentant al Ministerului Înzestrării şi Aprovizionării Armatei în Consiliul de administraţie al Societăţii metalurgice Copşa Mică – Cugir) i s-a încredinţat comanda Armatei 4, care urma să fie introdusă în luptă pe frontul de la Stalingrad.

Generalul Nicolae Ciupercă a refuzat însă declarând generalului Constantin Pantazi, ministru de Război, care-i făcuse propunerea, cu asentimentul mareşalului: ,,Îmi pare rău Pantazi însă eu nu pot accepta o astfel de propunere din două motive: 1. Fiindcă dumneata ştii prea bine că eu am fost întotdeauna contra ideii de continuare a operaţiunilor şi războiului nostru în stepele Rusiei. 2. Pentru că situaţia este aşa de precară încât numai Dumnezeu din cer ar puteau-o îndrepta. Nu pot subscrie cu numele şi trecutul mea la o astfel de faptă”. În pofida acestor încercări de împăcare, relaţii normale între el şi mareşal ,,nu s-au mai restabilit niciodată”.

Socotindu-se nevinovat şi încurajat de hotărârea guvernului instaurat la 23 august 1944 în vederea ,,întronării dreptăţii şi reparaţiunea nedreptăţilor trecute”, generalul Nicolae Ciupercă a solicitat, în toamna anului 1944, reactivarea sa. ,,Cerând repararea nedreptăţii ce mi s-a făcut – aprecia el în finalul memoriului – nu înţeleg să produc vreo dificultate Ministerului, ci înţeleg să-mi apăr prestigiul la care am ţinut ca la ochii din cap şi să spulber credinţa că eu m-aş fi hotărât să suport cu resemnare jignirile ce mi s-au adus”. Cererea a rămas nesoluţionată, ministru de Război, refuzându-l pentru ,,a nu încuraja apetiturile altor demisionaţi”.

Nemulțumit și indignat de toate cele ce se întâmplau în țară, în perioada postbelică, generalul avea să adere, în primăvara anului 1946, la organizația ,,Graiul Sângelui” în funcţia de comandant militar, sub numele conspirativ de ,,general Cioată”.

A fost arestat la 12 septembrie 1948 şi închis la Jilava.

Tribunalul nu a avut ocazia să-l judece și să-l condamne deoarece generalul nu a supraviețuit perioadei de cercetare, decedând la 25 mai 1950, la orele 16.30, în Spitalul central nr. 1 al penitenciarului Văcărești.