Eroii războiului de 1 421 de zile (1941-1945)!

Cu prilejul Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, comandanţii unităţilor şi marilor unităţi române au organizat, în funcţie de situaţia tactică a fiecăreia, slujbe de pomenire și ceremonii militare la cimitirele unde erau înhumați ostașii căzuți în lupte, de toate gradele, de la general – comandant de mare unitate – la simplu soldat. Lupta, spiritul de sacrificiu şi jertfa le-au fost cinstite şi în ţară de contemporani. Chiar dacă unii dintre ei au fost ignoraţi sau blamaţi (şi mai sunt) toţi merită recunoştinţa noastră.

• 16 iulie 1941. Generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3, după eliberarea nordului Bucovinei: ,,În fața mormintelor celor căzuți îmi plec smerit genunchii. Lor, celor morți, ca și celor răniți, ca și vouă, încă strajă la granița țării, neamul românesc, prin mine, vă aduce prinosul său de recunoștință”.

• 18 octombrie 1941. Generalul Olimpiu Stavrat, comandantul Diviziei 7 infanterie: ,, Ei sunt camarazii noştri bravi și scumpi pe care lăsându-i astăzi pe aceste plaiuri îi asigurăm că-i ducem cu noi în inima noastră și că ne vom gândi mereu la ei, iar din fapta lor ne vom lua îndreptar pentru viitor, pentru viața noastră. Picurând o lacrimă sinceră și fierbinte din ochii nostril, să păstrăm un minut de reculegere pentru ei”.

• 31 noiembrie 1941. Regimentul 19 artilerie (jurnal de operaţii): ,,Mormintele ostaşilor din acest regiment presărate pe tot întinsul câmpurilor de la Prut şi până la Marea de Azov şi toţi mutilaţii acestui regiment sunt mărturie a bravurii cu care s-a luptat şi chezăşie a viitorului neamului. Sufletele morţilor noştri plutesc peste plauirile cucerite cu sângele lor, veghează la păstrarea celor ce am cucerit şi ne îndeamnă către jertfă şi neodihnă până nu vom recuceri şi alte părţi româneşti ce le ami avem înstrăinate. Ne legăm prin jurământ în faţa lui Dumnezeu, a Patriei, Neamului şi Regelui că nu vom avea linişte în sufletele noastre şi dorinţă de luptă nu va înceta până ce bolşevismul nu va fi distrus complet şi ultima brazdă de pământ românesc nu va reveni Patriei mume”.

• 10 mai 1942. Mareşalul Ion Antonescu: ,,Armata, Sire, este aceea care a rezumat, în popas de un an, ordinea şi unitatea românească. Tot ea este aceea care ne-a spălat petele de dezonoare ale trecutului şi prin jertfa ei ne-a zidit drepturile şi ne-a redat pământurile cotropite. De aceea, semnul de onoare şi de dreptate pe care trebuie să şi-l facă neamul însuşi este ca să încline nu vorbe de gratitudine armatei neamului, ci ţara întreagă să fie gata de orice jertfă pentru armata ei şi toţi fii ţării să cinstească pe eroii neamului, închinând urmaşilor celor căzuţi grija şi reazemul lor”.

• 14 mai 1942. Maiorul Vasile Scârneci, comandantul Batalionului 3 vânători de munte: ,,Înălțarea Domnului. Ziua Eroilor. Hristos S-a Înălțat! În zorii zilei îi iau pe Băleanu și pe Sima peste dealurile, acum înverzite, pe care Batalionul 3 vânători de munte a scris cu atâta sânge cele mai mărețe fapte de arme. Mergem la Kucika să-i pomenim prin slujbă bisericească pe aceia care, prin sacrificiul lor suprem, ne-au deschis drumul înainte, spre victorie. Pe fiecare cruce a întinsului țintirim, ostașii vrednici, supraviețuitori, recunoscători au împletit coronițe cu flori. Vremea este minunată. Doi preoți slujesc mormintele, unele proaspete, prin rugile spre cer, spre Atotputernicului Dumnezeu. Cerem milostenia Lui pentru odihna celor acre s-au sâvârșit pentru credința lor, pentru scumpa noastră Patrie! Generalul comandant al diviziei cu un grup de ofiţeri germani sunt printre noi. O companie din Batalionul 24 vânători de munte, un pluton și un detașament germane, în genunchi, cu capetele plecate, descoperite, străjuiesc sfintele morminte. Sunt adânc impresionat când părintele face pomenirea – apelul – celor căzuți până astăzi. Pe cei care acum nu mai răspund la apel îi simt, îi văd lângă mine în toate faptele de arme, în toată vrednicia lor. Cutremurat de emoția clipelor, cu lacrimi pe care cu greu le pot stăpâni, le vorbesc… Unitățile de onoare defilează în fața mormintelor cu pașii lor cadențați, apăsați, cutremură pământul Camarazii germani sunt impresionați de ținuta plină de încredere, de mândria vrednicilor noștri vânători de munte. Ne cunosc acum și la paradă”.

• 30 iunie 1942. Considerând că ,,eroii sunt pentru neam ceea ce sunt profeții pentru religie și sfinții pentru biserică” şi dorind ca faptele lor de arme să rămână ,,pildă vie de împlinirea datoriei, jertfă și eroism a ofiţerilor, subofițerilor și trupei”, mareșalul Ion Antonescu, ordonă ca toate unitățile să ia măsuri pentru întocmirea unei lucrări în care să fie trecute numele celor căzuți la datorie și faptele de arme ,,recunoscute prin citațiuni, decorări sau alte documente oficiale”. A mai cerut să se organizeze ,,un colț pentru cultul eroilor” la companii, batalioane și regimente în care se vor așeze ,,pe lângă candelă și icoană, relicve de război”. Ocazional, sau chiar zilnic, urmau să se citească din istoricul unității faptele de arme, iar seara să se facă rugăciuni în colțul rezervat eroilor.

• 14 septembrie 1942. Colonelul Vasile Măinescu, comandantul Diviziei 5 cavalerie: ,,Eroii căzuți vitejește în cursul victorioaselor noastre lupte să rămână în amintirea și viața fiecăruia pildă nemuritoare, care să ne călăuzească către jertfă, întreaga nostră existență”.

• 28 aprilie 1944. Generalul Ion Dumitrache, comandantul Diviziei 2 munte: ,,În clipa când puneți piciorul pe pământul binecuvântat al patriei, în clipa aceea minunată, gândiți-vă negreșit la Dumnezeu, care a făcut minunea și v-a ajutat să vă păstrați viața și țara care are nevoie să trăiți și să învingeți. Cădeți în genunchi acolo, la primul pas, cu fața la răsăritul de soare dincotro ați venit și cu sufletul luminat de bucuria că ați scăpat din iad. Să făgăduiți lui Dumnezeu că: Nu veți uita niciodată pe acei ce au căzut în întunericul din răsărit pentru înălțarea țării și pentru scăparea voastră. Ei rămân pentru totdeauna Sfinții noștri între sfinții din calendar. Veți rămâne așa toată viața cu dreapta credință în Dumnezeu luptând pentru bunele tuturor, pentru dreptate și libertate”.

• 20 decembrie 1944. Generalul I.D. Popescu, comandantul Diviziei 3 infanterie: ,,În fața morților, mă închin cu smerenie și amintirea lor va rămâne veșnic neștearsă în cartea de aur a Diviziei 3 infanterie și a neamului”.

• Sugestiv şi emoţionant este şi elogiu ostaşului român făcut de locotenent-colonelul Florin Rădulescu: ,,Ai mers mii de kilometri pe jos. Ai dormit pe pământul gol, pe-o scândură sau pe paie. Ai suferit frigul, umezeala, vântul capricios al stepei sau căldura neiertătoare a amiezii. Ai jinduit după scrisorile a lor tăi, care întârziau. Paraziții și-au găsit locaș îmbelșugat în trupul tău când n-aveai timp să te cureți. Ai ascultat fără crâcnire ordinul șefilor tăi, necerându-le decât să vie cu tine. Ai întrebuințat arme și-ai lovit cu sete inamicul care anul trecut ți-a luat o parte din pământul tău și mai cerea încă. Uneori ai fost slab, e drept și asta. Ai rămas în urmă în marșuri. După zile întregi de bombardament ai fugit năucit.Dar și tu ești om. Și noi te-am înțeles. Și ne durea în suflet slăbiciunea ta de care nu tu erai vinovat. Și cei mai buni din ai tăi sunt strânși acum în grupe mici sau în plutoane numite cimitire și-n adăposturi numite morminte. Ei au rămas acolo. Și-au mai rămas acolo – tu ești cinstit și recunoști cu aceeași strângere de inimă și pentru ai tăi – mulți din șefii tăi ce dorm acum cu gărzile lor. Cei care am rămas aici ne împrăștiem acum pentru câtva timp, dar poate curând iar ne vom strânge. Atunci să ne privim drept în ochi, ne luăm uneltele – până atunci poate vor fi mai bune și multe – și mergem acolo unde pământul sfânt al Țării ne va porunci”.