Martie-aprilie 1944. Reacţia decidenţilor români la mesajele Aliaţilor de la Cairo!
Regele Mihai I.
• După ce trupele sovietice au depăşit Nistrul (pe la Soroca, la 20 martie 1944), regele a discutat (23 martie), cu Grigore Niculescu-Buzeşti, Ioan Mocsony-Stârcea şi generalul Constantin Sănătescu diferite modalităţi de încheiere a armistiţiului.
• A primit în audienţă (27 martie) pe Ion Antonescu, care l-a informat despre întrevederea avută cu Hitler (la 23 şi 24 martie), analizând situaţia militară şi cu prilejul dejunului intim din 30 martie (împreună cu Mihai Antonescu şi cu Constantin Sănătescu), prilej cu care suveranul i-a spus: ,,Cred că noi ar trebui să judecăm serios situaţia şi să vedem dacă nu e cazul să încetăm ostilităţile”. Furios, mareşalul l-a făcut răspunzător pe Constantin Sănătescu de ,,ideile greşite pe care le are despre situaţie Majestatea Sa Regele”, reproşindu-i: ,,Eu v-am numit în acest loc tocmai pentru a veghea ca Majestatea Sa să fie ferită de orice influenţă din partea politicenilor interesaţi şi a unor generali fricoşi şi neinformaţi; văd că m-am înşelat grav”. În continuare, suveranul a examinat (până noaptea târziu, împreună cu Regina—Mamă şi cu Constantin Sănătescu) ,,ideea opoziţiei de a cere armistiţiul Rusiei fără condiţii şi a scoate pe germani din ţară”.
• La 6 aprilie, l-a chemat la Palat pe Mihai Antonescu cerându-i să-l informeze asupra demersurilor de armistiţiu, după care a cerut lui Constantin Sănătescu să se comunice lui Barbu Ştirbey, la Cairo, ,,să încerce să obţină garanţii din partea anglo-americanilor, întrucât nu avem încredere în cele tratate cu ruşii”.
• În zilele următoare a fost de acord ca generalul Constantin Sănătescu să se deplaseze pe frontul din Moldova, unde mareşalul Palatului a contactat (11 – 12 aprilie) pe generalii Mihail Racoviţă şi Constantin Nicolescu în vederea constituirii unui ,,guvern de generali”.
Ion Antonescu.
• A fost de acord cu plecarea lui Barbu Ştirbey la Cairo pentru a lua legătura cu Aliaţii. În situaţia în care discuţiile ar fi avut vreun rezultat favorabil ţării, mareşalul era dispus să trimită şi ,,un delegat militar”. Era convins că germanii nu mai puteau câştiga războiul, dar că s-ar mai fi putut rezista dacă s-ar fi scurtat frontul pe aliniamentul Riga – Carpaţi, Nămoloasa, Focşani, Galaţi3. Hitler nu a fost însă de acord. Dimpotrivă.
• După întâlnirea avută cu Hitler (23 şi 24 martie) a solicitat Aliaţilor (26 martie, printr-un mesaj transmis de Chastealian) ,,garanţii de frontieră pentru România înainte de a se face vreo schimbare politică”.
• S-a adresat din nou Aliaţilor (29 aprilie, prin colonelul Traian Teodorescu), punând următoarele întrebări: ,,1) Dacă Germania face cereri scrise (ca România să-şi sporească contribuţia militară la război – n.n.), pe ca sprijin de forţe aeriene sau aeropurtate poate conta România din partea Aliaţilor dacă se decide să reziste? 2. Pot guvernele aliate să acorde sprijin mareşalului în stimularea românilor de a lupta (împotriva germanilor – n.n.) făcând anumite declaraţii politice utile, cu privire la Transilvania sau cel puţin la aplicarea Cartei Atlanticului la România?”. Mesajul mai cuprindea informaţii referitoare la capacitatea de luptă a armatei române şi preciza că în situaţia în care s-ar fi decis ,,să reziste şi va fi puternic presat de germani”, intenţiona ,,să se retragă în Iugoslavia şi să coopereze cu Aliaţii şi cu Tito”.
• La 1 aprilie a înmânat (prin Constantin Tobescu) lui Alfred George Gardyne de Chastelain, un răspuns la mesajul generalului Henri Maitland Wilson din 20 martie (prin care i se cerea să nu se întâlnească cu Hitler şi să capituleze ,,imediat în faţa celor trei Mari Puteri” şi să ordone ,,trupelor române să nu mai lupte cu ruşii”): ,,Am primit mesajul Dv. Vă rog, nu cereţi unui popor mic, dar viteaz, care de două mii de ani luptă pentru viaţă, credinţă şi libertate, să se dezonoreze şi să se distrugă pe sine. Vă rog nu cereţi unui soldat cinstit şi om bătrân să-şi sfârşească zilele în umilinţă. Aşa cum Dv. luptaţi pentru Anglia, tot aşa lupt şi eu pentru patria mea, dar de suferinţele, lupta şi ameninţările sub care trăim nu vă puteţi da seama. Noi am fost atacaţi, deşi nu am atacat pe nimeni. Ceea ce este al nostru de secole, ei ne-au luat. Aliaţii şi prietenii noştri au fost obligaţi de evenimentele europene din 1940 să ne abandoneze total, lăsându-ne astfel să fim jertfiţi de laşii noştri vecini. Niciunul din marii noştri aliaţi de atunci nu putea să ne garanteze frontierele noastre reduse ca răspuns la strigătul nostru de alarmă. Alături de Germania am fost nevoiţi să ne opunem Rusiei, care zilnic ne umilea şi ne amenina. Singura ţară din lume, care la cererea noastră a fost de acord ca, în împrejurări dificile, să garanteze existenţa durabilă a naţiunii, a fost Germania. Când poporul nostru va trebui să moară, nu-i cereţi astăzi să accepte disgraţia şi dezonoarea. Mare şi glorios soldat cum sunteţi, sunt sigur, veţi înţelege. Ajutaţi-mă să salvez un popor, nu mă forţaţi să-l arunc în prăpastia fără sfârşit a distrugerii şi ruşinii. Noi suntem prietenii dv., nu duşmanii Dv. Niciun popor, sunt sigur, cu forţele aproape intacte, cum sunt ale noastre, nu ar putea să capituleze şi să se retragă din acţiunea în care înseşi libertatea şi existenţa lui sunt în joc fără o garanţie serioasă pentru zilele care vor veni. Că nu se va comite nicio indiscreţie în legătură cu acest mesaj, mă bizui pe dv. ca soldat”. (datorită dificultăţilor de codificare, mesajul va fi transmis abia la 7 aprilie).
• La 2 aprilie a comunicat (verbal) regelui că a primit asigurări formale din partea lui Hitler că ,,va apăra cu cea mai mare energie Iaşul şi Chişinăul” şi a precizat că s-ar putea decide pentru încetarea ostilităţilor de îndată ce va cunoaşte condiţiile puse de sovietici.
• La începutul lunii aprilie a transmis lui Lucreţiu Pătrăşcanu (prin generalul Constantin Vasiliu-Piky) că se gândea să încheie un armistiţiu şi că voia să ştie dacă conducerea P.C.R. ar forma o delegaţie, care să înceapă preliminariile. Pătrăşcanu a negat că s-ar afla în legătură cu conducerea partidului, dar şi-a spus părerea personală: era bine să se încheie armistiţiul, iar delgaţia să fie formată din reprezentanţii tutuor partidelor antifasciste. Întrebat dacă ar accepta să se vadă cu Ion Antonescu, Pătrăşcanu a răspuns afirmativ. În aceeaşi zi a primit şi aprobarea lui Emil Bodnăraş pentru întâlnirea cu Antonescu. Între timp, Antonescu a contramandat întâlnirea.
• După declaraţiile făcute de V.M. Molotov la 2 aprilie a primit (4 aprilie) mesajul generalului Henri Maitland Wilson prin care i se cerea să răspundă ,,imediat” dacă acceptă propunerile guvernului sovietic cu care Aliaţii erau ,,întru totul de acord”, aliaţii fiind pregătiţi întreprindă ,,puternice raiduri aeriene asupra obiectivelor pe care le va propune”, iar a doua zi pe cel al lordului Moyne (din partea celor trei aliaţi): ,,Nu mai există loc pentru amânare. Nu veţi mai avea niciodată o ocazie atât de favorabilă de a acţiona, după ce germanii vor putea să-şi răspândească propriile trupe printre trupele române. Nu putem discuta condiţiile de armistiţiu sau alte probleme, ca de exemplu ocuparea României în perioada actualei crize. Declaraţia sovietică făcută publică de către domnul Molotov pe 2 aprilie trebuie să vă satisfacă până când, într-un moment mult mai potrivit, va fi posibil să se ia în considerare detaliile. Conduita dv. de acum va afecta în mare măsură condiţiile ce vi se vor pune atunci. Între timp avem intenţia să-i atacăm pe germani oriunde îi găsim şi deoarece v-am arătat că, în măsura în care liniile dv. de comunicaţii servesc efortul de război german, vom continua să le bombardăm fără milă”.
• La 5 şi 9 spre 10 aprilie s-a întâlnit cu Iuliu Maniu, dar nu au ajuns la nicio înţelegere, liderul naţional-ţărănist dorind ca românii să depună armele imediat, iar Antonescu numai după ce trupele anglo-americane ar fi pătruns în România.
• După ce Constantin Sănătescu îi transmite (6 aprilie) sugestia regelui de a se ,,gândi seros” la încetarea ostilităţilor şi să nu mai spere într-o pace separată cu anglo-americanii, după ultimele bombardamente, i-a spus că şi el a fost surprins de acele bombardamente, dar că nu poate lua o hotărâre până ,,nu va cunoaşte condiţiile de armistiţiu impuse de ruşi”.
Iuliu Maniu.
• Primit de Ion Antonescu în audienţă (18 martie 1944, împreună cu Ion Mihalache), i-a cerut să constituie imediat un guvern naţional şi să proclame neutralitatea pentru ,,a evita o luptă cu nemţii şi aliaţii lor”, aşa cum consemna Ioan Hudiţă. În faţa refuzului mareşalului i-a reproşat: ,,Vă luaţi d-le general, o gravă răspundere pe care să n-o regretaţi într-o zi; noi ne-am făcut datoria căutând să vă deschidem ochii; ne mai rămâne o singură speranţă, să găsim înţelgere pentru interesele ţării la Majestatea Sa Regele”. ,,Faceţi ce vreţi”, i-a replicat mareşalul şi s-au despărţit fără să-şi fi dat mâna.
• A trimis (20 martie) generalului Henri Maitland Wilson un mesaj prin care întreba pe ce sprijin aliat se putea conta în cazul unei lovituri de stat. I s-a răspuns că viitorul României depinde de hotărârea de a răsturna regimul Antonescu şi că vor fi date puternice lovituri aeriene asupra punctelor desemnate.
• A cerut (22 martie) prinţului Barbu Ştirbey (cu consimţământul regelui Mihai I) să întrebe pe reprezentanţii britanic şi american de la Cairo dacă se putea conta (în situaţia în care germanii ar ocupa şi România, după modelul Ungariei), ,,pe minimum de ajutor din partea anglo-americanilor”, în special cu ,,trupe aeropurtate şi de desant”. A mai făcut cunoscut că avea intenţia să organizeze rezistenţa ,,în Oltenia şi Banat pentru a avea astfel posibilitatea unei eventuale retrageri în Iugoslavia”. Informat, lordul Moyne a transmis prinţului Barbu Ştirbey că ,,acest mesaj nu poate fi acceptat întrucât el este adresat numai britanicilor şi americanilor şi nu tuturor celor trei puteri negociatoare”.
• După ce a primit mesajul de la Barbu Ştirbey a declarat lui Ioan Hudiţă că ,,se aştepta la o atitudine mult mai binevoitoare faţă de noi din partea anglo-americanilor”.
• A transmis Aliaţilor (25 martie, prin Alexandru Cretzianu) că dacă Ion Antonescu ,,va continua războiul” atunci ,,este hotărât să reacţioneze prin răsturnarea” mareşalului, eventualitate în care dorea ,,să ştie pe ce ajutor poate conta din partea Aliaţilor”.
• A discutat (2 aprilie) cu Alfred George Gardyne de Chastelain (cu aprobarea lui Ion Antonescu), într-o pădurice de lângă Bucureşti, prilej cu care britanicul i-a cerut ,,să nu mai amâne trecerea la acţiune”. I-a răspuns că ,,era pe cale să-şi pună planul în aplicare”, concluzionând: ,,Balonul este pe cale să se spargă”. În aceeaşi zi a discutat şi cu regele Mihai I (care obţinuse aprobarea lui Ion Antonescu pentru acordarea audienţei) spunându-i că noul guvern care ar trebui să se constituie după înlăturarea lui Ion Antonescu, ar trebui format numai din militari, fără prezenţa în el a niciunui om politic, aceasta pentru simplul motiv că un armistiţiu semnat de militari nu implică argumente politice din partea naţiunii”.
• A primit (4 aprilie) mesajul lui Henri Maitland Wilson din 2 aprilie prin care era anunţat că guvernele aliate erau de acord să trateze cu opoziţia răsturnarea lui Antonescu, cerându-i-se ,,urgentarea măsurilor pentru ieşirea României din război”.
• A discutat cu Ion Antonescu (5 aprilie, împreună cu Dinu Brătianu şi Ion Mihalache) situaţia ţării după bombardamentul american din ziua precedentă. Reproşurile făcute pentru politica promovată alături de Germania, au determinat reacţia mareşalului: ,,Să nu mă învăţaţi Dv.pe mine cum se poată războiul şi să nu-mi daţi lecţii de patriotism după toate inadvertenţele pe care le-ai dovedit în trecut şii pe care ţara le cunoaşte şi pentru care s-a îndepărtat de demagogia dv.”. Cerându-i scuze (7 aprilie, prin prin Veturia Manoilă), Conducătorul Statului i-a propus o nouă întâlnire, care a avut lor, la Snagov, în noaptea de 9 spre 10 aprilie, mareşalul exprimându-şi manifestat intenţia şi dorinţa de a ,,a căuta o soluţie optimă pentru ţară”. Acceptând faptul că punctele de vedere ale mareşalului erau ,,cele mai indicate”, Iuliu Mnaiu a preciat că armistiţiul trebuia încheiat ,,oricum şi fără amînare”. Cu acelaşi prilej a obţinut aprobarea mareşalului pentru trimiterea lui Constantin Vişoianu la Cairo.
În acest timp, aviaţia anglo-americană continua să bombardeze teritoriul ţării.
Alesandru Dutu 