Reacţia Aliaţilor după întâlnirea cu Barbu Ştirbey de la Cairo!
În contextul în care, Hitler l-a invitat (20 martie) pe Ion Antonescu la Klessheim, generalulul Henri Maitland Wilson, comandantul suprem al forţelor aliate din Mediterana, a cerut mareşalului român (22 martie, prin Alexandru Cretzianu) să nu se întâlnească cu Führer-rul şi să capituleze imediat, ordonând armatei să nu mai lupte împotriva sovieticilor: ,,Nu trebuie, sub niciun motiv, să mergeţi la Hitler. Dacă o veţi face, aceasta va fi interpretată ca o dovadă categorică a intenţiei României de a colabora până la sfârşit cu Germania şi ţara dv. va trebui să suporte toate consecinţele. Dv. trebuie să capitulaţi imediat în faţa celor trei Mari Puteri şi să ordonaţi trupelor române să nu mai lupte cu ruşii. Germanii se află într-o situaţie disperată în sudul Rusiei şi dv. aveţi acum cea mai bună şi cea mai din urmă şansă să contribuiţi la înfrângerea ei totală. Rezultatele şi natura condiţiilor de pace care, în cele din urmă, vor fi impuse României, vor fi, în general, determinate de măsura în care ea va contribui la înfrângerea Germaniei. Cu cât veţi face mai mult ca să-i împiedicaţi pe germani, cu atât mai rapidă va fi înfrângerea lor şi cu atât mai mari vor fi perspectivele de a salva România să devină nu câmp de bătaie în săptămânile care urmează”.
Supăraţi/indignaţi că Henri Maitland Wilson se adresase lui Ion Antonescu ,,fără o consultare prealabilă” cu ei şi la propunerea britanicilor, sovieticii au preluat ideea capitulării trupelor române pe front şi au făcut propuneri concrete în acest sens, la 26 martie 1944, V.M. Molotov înmânând lui Archibald Clark Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, o scrisoare prin care arăta că, ,,la cererea guvernului britanic” era de acord să se continue discuţiile cu Barbu Ştirbey şi chiar cu abordarea lui Ion Antonescu căruia trebuia să i se transmită modalităţile de predare a armatei române, în situaţia în care România ar decide să iasă din război.
• ,,Guvernul sovietic – făcea cunoscut comisarul sovietic al Afacerilor Străine – este foarte sceptic în privinţa utilităţii unui eventual contact cu mareşalul Antonescu, devreme ce Guvernul său s-a purtat chiar mai rău decât Guvernele finlandez sau ungar, trimiţându-şi trupele în linia întâi împotriva trupelor sovietice în Crimeea. Totuşi, la cererea Guvernului britanic, Guvernul sovietic va încerca să ia legătura cu Antonescu. Membrii acestui guvern consideră că măsurile luate deja de generalul Wilson ar trebui susţinute în următoarele privinţe: a) Antonescu ar trebui să ordone trupelor române aflate în luptă directă cu trupele sovietice să depună armele şi să se predea trupelor sovietice. Dacă acest ordin va fi dat şi executat de către trupele române din Crimeea sau din zona Nistrului, Comandamentul sovietic se va ocupa de trimiterea acestor trupe într-unul din sectoarele de la Prut, unde vor fi preluate de Antonescu pentru ca Guvernul român să organizeze rezistenţa împotriva nemţilor şi b) se va stabili o legătură directă între Comandamentul sovietic şi cel român pentru perfectarea problemelor concrete legate de asistenţa mutuală în domeniul militar împotriva nemţilor. În acest sens, Antonescu se va întâlni cu o persoană autorizată sau va acorda autoritate necesară unuia din generalii forţelor române care s-au predat în U.R.S.S.”.
• La scurt timp (29 martie), tot V.M. Molotov a făcut cunoscut britanicilor că dacă Iuliu Maniu ,,plănuiește o lovitură împotriva germanilor și răstoarnă guvernul Antonescu, guvernul sovietic este gata să-i vină în ajutor”.
Preluând ideea, generalul Henry Maitland Wilson s-a adresat lui Iuliu Maniu (la 1 aprilie): ,,Prima necesitate este ca acele trupe române care vin în contact cu armata sovietică să capituleze în faţa armatei sovietice şi să se stabilească o legătură directă între Înaltul Comandament sovietic şi cel român în scopul coordonării măsurilor militare împotriva germanilor. Dacă Dv. răsturnaţi regimul mareşalului, în cazul în care el nu s-a decis să rupă cu Germania, guvernul sovietic îşi va arăta bunăvoinţa de a trata cu Dv. în sensul celor menţionate mai sus. În acele regiuni unde este imposibil pentru armata română să lupte în colaborare cu ruşii, vă revine Dv. să apreciaţi cum puteţi reuşi mai bine în intenţiunile Dv. de a rezista germanilor. După părerea mea, şansa Dv. cea mai bună pentru un succes militar va consta în evitarea unei ciocniri directe cu armata germană şi la concentrarea asupra unei întreruperi imediate a comunicaţiilor germane din România, respectiv şoselele, căile ferate, podurile, materialul rulant, locomotivele, de aşa manieră încât să se creeze greutăţi germanilor pe orice cale posibilă. Ca măsură imediată de sprijin direct pentru Dv. în această sarcină, sunt pregătit să întreprind un puternic atac aerian asupra obiectivelor sugerate”.
Nici Ion Antonescu şi nici Iuliu Maniu nu au au oferit vreun răspuns, spre nemulţumirea lui N.V. Novikov, care atrăgea atenţia lui Barbu Ştirby, la 5 aprilie: ,,Deşi au trecut 7 zile, nu s-a primit niciun răspuns şi nici nu s-a confirmat primirea comunicării privitoare la această propunere, care, dacă nu de jure, cel puţin de fapt, ar stabili legături de cobeligeranţă. Situaţia cere un răspuns hotărât şi grabnic, dat fiind mai cu seamă, că trupele ruseşti luptă pe teritoriul român. Numai după ce se va fi făcut acest prim pas se vor putea relua negocierile”.
A urmat declaraţia făcută reprezentanţilor presei străine şi sovietice de la Moscova de V.M. Molotov (2 aprilie 1944) prin care informa că trupele sovietice au trecut Prutul, în câteva sectoare, ,,pătrunzând pe teritoriul românesc” şi că li s-a ordonat ,,să urmărească pe inamic până la completa nimicire sau capitulare” şi făcea cunoscut că ,,guvernul sovietic nu urmăreşte să anexeze vreo porţiune oarecare din teritoriul românesc la Ununea Sovietică şi nici să modifice în vreun fel stările sociale exitente actualmente în România”, intrarea trupelor sovietice în România fiind dictată ,,numai de necesităţile trupelor militare şi de continua rezistenţa trupelor inamice”.
Declaraţia sovieticilor a fost primită favorabil de către britanici, lordul Moyne informând Foreign Office-ul (4 aprilie, din partea celor trei aliaţi) că a trimis lui Ion Antonescu, următorul mesaj: ,,Nu mai există loc pentru amânare. Nu veţi mai avea niciodată o ocazie atât de favorabilă de a acţiona, după ce germanii vor putea să-şi răspândească propriile trupe printre trupele române. Nu putem discuta condiţiile de armistiţiu sau alte probleme, ca de exemplu ocuparea României în perioada actualei crize. Declaraţia sovietică făcută publică de către domnul Molotov pe 2 aprilie trebuie să vă satisfacă până când, într-un moment mult mai potrivit, va fi posibil să se ia în considerare detaliile. Conduita dv. de acum va afecta în mare măsură condiţiile ce vi se vor pune atunci. Între timp avem intenţia să-i atacăm pe germani oriunde îi găsim şi deoarece v-am arătat că, în măsura în care liniile dv. de comunicaţii servesc efortul de război german, vom continua să le bombardăm fără milă”.
În ceea ce-i priveşte pe americani, analizând propunerile guvernului sovietic din 26 martie, în legătură cu o eventuală capitulare a României, amiralul William D. Leahy, şeful Statului Major pe lângă Comandantul Suprem al Armatei şi Marinei S.U.A., a raportat (28 martie) secretarului de stat american Cordell Hull: ,,Comitetul mixt al şefilor de Stat Major ia notă că propunerile ruseşti lasă, de fapt, problema capitulării României exclusiv în mâinile rușilor, dar socoteşte că din punct de vedere militar aceasta este doar natural și previzibil, căci forțele rusești sunt singurele pregătite să aplice și să profite de condițiile armistițiului. Din punct de vedere militar, actuala situaţie din România este analoagă cu situaţia din Italia în faţa britanicilor şi a noastră. Întrucât participarea rusească la operaţiunile din Italia era irealizabilă, Aliaţii apuseni au trecut problema capitulării Italiei celor trei principali Aliaţi, iar participarea Rusiei la situaţia din Italia a fost limitată la reprezentarea în Consiliul Aliat Consultativ pentru Italia şi la Comisia Aliată de Control. După cum s-a arătat în scrisorile precedente pe această temă, Comitetul mixt al şefilor de Stat Major consideră că desprinderea României din Axă este, din punct de vedere militar, de foarte mare importanţă şi este deosebit de oportun ca această desprindere să ia forma unui efort maxim din partea lor în sprijinul intereselor aliate. Îndeosebi, având în vedere actuala situaţie militară în evoluţie, rezultate imediate sunt de cea mai mare importanţă şi urgenţă. Ţinând seama de aceasta, Comitetul mixt al şefilor de Stat Major este de părere că nu trebuie susţinute niciun fel de criterii politice restrictive care ar combate capitularea neîntârziată a forţelor române. Comitetul mixt al şefilor de Stat Major recomandă ca domnului McVeagh să i se dea instrucţiuni să se alăture comunicării propuse din partea reprezentanţilor celor trei guverne adresat prinţului Ştirbey”.
Aceste concluzii aveau să fie transmise, la 30 martie 1944, de Cordell Hull şi ambasadorului american pe lângă guvernele iugoslav și grec din exil la Cairo, Lincoln MacVeagh: ,,Autorităţile militare americane cer ca lucrând în continuare la reglementările politice în vederea desprinderii sateliţilor din Axă noi să ţinem seama de următoarele considerente militare: 1. Rezultate imediate sunt de cea mai mare importanţă, datorită evoluţiei rapide a evenimentelor; considerentele politice trebuie, de aceea, examinate cu o atenţie specială în măsura în care ele pot fi limitate ca eficacitate militară: 2. Realizând înţelegeri politice, care în mod evident să fie acceptabile pentru ruşi, o grijă deosebită trebuie manifestată pentru a ne asigura că aceste înţelegeri nu vor prejudicia în niciun fel efortul militar pe scară mare al ruşilor; 3. Statele Unite nu vor fi, în viitorul apropiat, în situaţia să pună la dispoziţie asistenţă militară în acea zonă, cu excepţia unui sprijin limitat în operaţiuni de gherilă din aer, şi, poate, cu bombardamente limitate”.
Pentru ca lucrurile să fie clare şi din punct de vedere politic, Cordell Hull a transmis (5 aprilie) lui Averell Harriman (aflat la Moscova) pozitia S.U.A. faţă de ieşirea României din Axă: ,,Declaraţia domnului Molotov a oferit deja românilor anumite asigurări privind în esenţă caracterul militar al pătrunderii forţelor ruseşti în teritoriul românesc. Noi credem că ar fi, de asemenea, util ca, în vederea stimulării unor acţiuni propice ale românilor, să-i facem să înţeleagă clar că cei trei principali aliaţi acţionează după o consultare reciprocă şi de comun acord şi că viitorul naţiunii române nu urmează să fie lăsat exclusiv în mâinile singurei puteri cu care românii au fost direct angajaţi în luptă”.
Dacă americanii dădeau asigurări că nu doreau că viitorul naţiunii române ,,să fie lăsat exclusiv în mâinile singurei puteri cu care românii au fost direct angajaţi în luptă”, britanicii aveau însă o altă poziţie, Foreign Office-ul recunfirmând (6 aprilie) prioritatea sovieticilor în ceea ce priveşte desfăşurarea preliminariilor de armistiţiu cu România: ,,Românii sunt, cu siguranţă, puşi serios la încercare. Interesul sovietic faţă de ei constituie, totuşi, o surpriză. Până acum a trebuit întotdeauna să-i atragem alături de noi în negocierile noastre cu românii. Acum ei preiau conducerea şi chiar încearcă să ne lase în urmă. Negocierile sunt, totuşi, în consens cu politica noastră generală faţă de români, care a constat întotdeauna în a insista pe lângă Uniunea Sovietică, noi fiind simpli intermediari şi spectatori”.
• Diplomaţia britanică transpunea în fapt direcţia stabilită de Winston Churchill, care îi precizazse, la 31 martie 1944, lui Anthony Eden: ,,Obiectivul nostru este de a-i face pe români să lupte contra germanilor şi să-i ajute pe ruşi să avanseze. Se pare… că Stalin şi Molotov au vederi realiste şi logice asupra situaţiei. Îi vom face să înţeleagă că apreciem aceasta”.
• Pe aceeaşi linie de apreciere, Anthony Eden îi răspundea, la 3 aprilie 1944: ,,De fapt, tot timpul am acţionat ca intermediari în aceste discuţii cu românii. Scopul nostru principal a fost în primul rând de a-i reconcilia pe români cu ruşii. Făcând aceasta, considerăm că iniţiativa trebuie lăsată ruşilor. De aceea nu am luat nicio măsură fără să consultăm Moscova şi Washingtonul; şi toţi se pare că sunt de acord”.
Alesandru Dutu 